Neamul Soimarestilor - Mihail Sadoveanu

„Neamul Soimarestilor“ (1915) este unul dintre putinele romane istorice ale literaturii romane care ne conferã o fresca vie a vremurilor de demult. Era – cum precizeaza scriitorul – in „anul Mântuitorului 1612, pe vremea când înfloresc teii“.

„Neamul Soimarestilor“ rãmâne, într-adevar, un roman al tãriei de caracter. 

Ca si romanul „Soimii“, cu multã vãrsare de sânge.

Profund cunoscãtor al trecutului poporului sãu, scriitorul a creat chipuri de tãrani - rãzesi - dârji si neinfricati, însufletiti în actiunile lor de spirit de dreptate, demnitate si curaj.

În realizarea acelor chipuri Mihail Sadoveanu a pus parte din „fiinta sa“.

 „Neamul Soimarestilor“ va rãmâne încã multã vreme unul dintre cele mai importante romane istorice ale literaturii noastre.

Prin scrisul lui Mihail Sadoveanu, recunoastem în autorul romanului Neamul Soimarestilor pe descendentul acelor rãzesi care au înfruntat veacurile si asupririle dinãuntru si din afara si care ne-au lãsat nouã dârzenia si durerea lor cristatizate în cântecul bãtrânesc, în doina tãrãgãnatã, în baladã si legendã.

Si însusi marele scriitor, „Ceahlãul literaturii noastre“, mãret prin scrisul sãu ca si masivul ce strãjuieste Carpatii bãtrânei Moldove, pe care a cântat-o si a dorit-o pânã în clipa când „Mireasa Neagrã“, în ziua de 19.10.1961, l-a rãpit poporului sãu, însusi el, cântãretul omului si al naturii, falã si mândrie a literaturii noastre, îsi afirmã puternicul atasament fatã de acei bãtrânbi sfãtosi, care i-au încântat viata cu amintirea si traditiile lasate si a cãror zbuciumare la rândul sãu a cântat-o:

„Bunicii mei sunt strãnepotii acelor oameni. Si aceastã istorisire de acum trei sute de ani, din vremea când strãmosii erau încã dârji, am scris-o în linistea unei prisaci, având în inima mea rãsunetul durerii lor“.