Muzica si tacere - Rose Tremain

Mereu am admirat scriitorii care reuşesc să scrie romane istorice. Să îţi cercetezi personajele în scorţoase lucrări ştiinţifice, să cercetezi lumea în care au trăit şi persoanele pe care le-au cunoscut. Apoi să poţi să iei toată această informaţie searbădă (Christian IV (12 aprilie 1577 - 28 februarie 1648), regele Danemarcei şi Norvegiei între 1588 şi 1648. Rege reformator şi inovator, participă la războiul Kalmar şi la Războiul de 30 de ani.) şi să reuşeşti să o transformi într-un roman ce pulsează de viaţă, de emoţie şi de muzică.

Muzică şi tăcere o afirmă pe Rose Tremain ca una dintre cele mai talentate scriitoare contemporane de romane istorice. Iar după ce citeşti romanul îţi dai seama că această titulatură este perfect îndreptăţită şi nu face altceva decât să te facă să îţi doreşti să citeşti cât mai multe romane semnate de aceeaşi autoare.

Romanul excelează din multe puncte de vedere, dar ceea ce îl face atât de deosebit este amestecul în proporţii ideale a accentelor de realism istoric cu cele ale unei lumi de basm. Şi deşi am mai întâlnit tentative de a amesteca aceste două lumi pentru a crea o atmosferă de istorie de poveste, cei mai mulţi scriitori eşuează lamentabil în încercarea lor, reuşind să ofere doar un roman mediocru şi greu de digerat. Dar unde alţii au dat gres, Rose Tremain reuşeşte din plin şi nimic din fantasticul ce umple vieţile personajelor sale nu poate să ni se pară deplasat.

Ba mai mult, aş îndrăzni să fac o comparaţie între Rose Tremain şi realismul mistic sud-american. Scenele de viaţă domestică a unei familii sărace din Iutlanda mi-au amintit de Ca apa pentru ciocolată a Laurei Esquivel unde am întâlnit acelaşi amestec între redarea în detaliu a unei vieţi tradiţionale şi subjugarea magică a sexualităţii. Şi dacă femeile lui Esquivel călăreau goale pe câmpuri, fustele purpurii ale Magdalenei lui Tremain ne introduc în aceaşi lume fantastică a farmecelor pentru iubire.

Muzică şi tăcere vă introduce în lumea secolului XVII din Danemarca, Norvegia şi Anglia. Prin intermediul unui cântăreţ talentat la lăută - Peter Claire - pătrundem la curtea regelui Christian al IV-lea al Danemarcei şi Norvegiei, într-un moment de încercare pentru rege.

Dacă pe de o parte regatul său este ros de sărăcie din cauza războaielor care au secătuit visteria regală (Războiul Kalmar cu regele Suediei şi participarea la Războiul de 30 de ani, unde regele a suferit o înfrângere ruşinoasă), viaţa sa personală este şi mai chinuită din cauza infidelităţii nevestei sale, Kirsten Munk.

Rolul lui Peter Claire nu este unul principal, ci este personajul fictiv care introdus în roman reuşeşte să fie puntea de legătură între toate personajele romanului. Frumuseţea lui angelică îl cucereşte pe rege şi îl transformă în scurt timp în confesorul său, rol ce oferă oportunităţi excelente pentru a afla poveştile regelui de pe câmpurile de bătălie din timpul războaielor.

Dar povestea din roman se aseamănă unei tesături încurcate, unde fiecare fir se atinge cu celălalt, se înnoadă şi se desface pentru a se regăsi câteva pagini mai târziu. Totul este perfect calculat, prezentarea se face din mai multe puncte de vedere, toate relevante, toate dăruite cu un glas propriu inconfundabil.

Însă, cu siguranţă, cel mai fermecător, amuzant şi viu glas al romanului este cel al lui Kirsten Munk - consoarta regelui - niciodată regină, doar soţie. Frivolitatea şi răutăţile ei ne sunt dezvăluite prin propriile ei cuvinte, atunci cand Tremain ne ajută să aruncâm o privire în jurnalul intim al soţiei regelui.

Dar la curtea regelui Christian intrigile abundă şi el se dovedeşte a fi doar un rege vizionar, preocupat de bunăstarea regatului sau, incapabil însă de a se elibera de farmecul femeilor ce îi încălzesc patul. Probabil tocmai de aceea tronul Danemarcei nu a fost în pericol de a rămâne fără urmaş, când regele Christian a lăsat în urmă mai bine de 26 de copii.

Muzică şi tăcere este un roman cântat pe voci diferite şi care se transformă într-o minunată simfonie, unde şi tacerea îşi are propria muzicalitate. Veţi regăsi în acest roman tot ceea ce dă savoare istoriei: veţi regăsi oamenii şi sentimentele din spatele decretelor şi tratatelor. Veţi descoperi micile plăceri ale regelui, veţi auzi vorbindu-se fără perdea de plăcerile lui sexuale, veţi râde de ticurile sale şi îl veţi îndrăgi pentru nopţile nedormite de grija regatului său. Fără a fi elogiat sau caricaturizat, regele este astfel un personaj uman, credibil şi uşor de înteles.

Iar acest mic detaliu este ceea ce reuşeşte să scoată istoria din bibliotecile prăfuite şi să o transforme în viaţă şi iubire.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan