- Editură: Trei
- Cod: trei
- Autor(i): Jon Kabat-Zinn
- Apariție: 2016
- Colecție: psihologie practica
- ISBN: 978-606-719-376-3
- Nr. pagini / Copertă / Format: 192 pag. (coperta paperback | format 13 x 20)
Mindfulness pentru incepatori
În ultimii ani, termenul mindfulness a început să fie tot mai des întâlnit în cărţile de psihologie şi de self-help. Mindfulness este starea de prezenţă, de conştientizare, de atenţie nemijlocită, acum şi aici. În acelaşi timp, este o tehnică de meditaţie. Studiile au relevat impactul său pozitiv asupra stării de sănătate, prin reducerea stresului, şi, implicit, a incidenţei bolilor provocate de acesta.
Cartea lui Jon Kabat-Zinn se adresează începătorului din fiecare. Ea poate fi privită ca o colecţie de reflecţii şi exerciţii, de deschis şi de explorat la întâmplare; ca o lectură incitantă şi înălţătoare, dacă e citită din scoarţă-n scoarţă; sau ca un set de lecţii zilnice despre practica mindfulness. Autorul ne comunică esenţa învăţăturilor sale, cum ar fi: felul în care vindecă mindfulness-ul, cele trei cauze ale suferinţei şi antidoturile lor, fixarea atenţiei asupra activităţilor zilnice, ieşirea din propria "poveste", valoarea pe care o are întoarcerea repetată asupra corpului şi a simţurilor noastre... şi multe altele.
Jon Kabat-Zinn este profesor de medicină la Universitatea din Massachusetts, unde a înfiinţat Clinia de Reducere a Stresului şi Centrul pentru Mindfulness în Medicină, Îngrijirea Sănătăţii şi Societate. A studiat budismul şi zenul cu maeştri renumiţi. De asemenea, a publicat numeroase cărţi despre meditaţie şi mindfulness.
Pentru a vă putea familiariza cu practica mindfulness, vă invităm să accesaţi linkurile de mai jos, unde veţi putea asculta o prezentare a acestui tip de meditaţie şi cateva exerciţii propuse de Jon Kabat- Zinn:
Mindfulness pentru incepatori - 1
Mindfulness pentru incepatori - 2
Mindfulness pentru incepatori - 3
Mindfulness pentru incepatori - 4
Mindfulness pentru incepatori - 5
Mindfulness pentru incepatori - 6
Cuprins
Introducere
PARTEA I: Intrarea
Mintea începătorului
Respiraţia
Cine respiră?
Cea mai grea muncă din lume
Cum să ai grijă de momentul acesta
Mindfulness înseamnă conştientizare
Modulul a face şi modulul a fi
O fundamentare ştiinţifică
Mindfulness este universal
Atenţia trează
Stabilizarea şi calibrarea instrumentului tău
Stăpânirea conştientizării este esenţa practicii
Frumuseţea disciplinei
Ajustarea configuraţiei tale iniţiale
Conştientizarea: singura noastră capacitate suficient de puternică pentru a ne echilibra gândirea
Atenţia şi conştientizarea sunt abilităţi ce pot fi antrenate
Nu e nimic în neregulă cu a gândi
Să ne împrietenim cu gândirea noastră
Imagini ale minţii tale care ar putea fi folositoare
Să nu luăm gândurile personal
A te identifica
Povestea noastră de dragoste cu pronumele personale, mai ales eu, mine şi al meu
Conştientizarea este un depozit mare
Obiectele atenţiei nu sunt la fel de importante ca a fi atent
PARTEA a II-a: Susţinerea
Reducerea stresului bazată pe mindfulness
Un fenomen mondial
O atenţie devotată
Mindfulness pentru toate simţurile
Propriocepţia şi interocepţia
Unitatea conştientizării
Cunoaşterea este conştientizare
Viaţa în sine devine o practică de meditaţie
Aparţii deja
Chiar sub nasul nostru
Mindfulness nu este doar o idee bună
Să reiei legătura
Cine sunt eu? Chestionarea propriei poveşti
Eşti mai mult decât orice poveste
Nu eşti niciodată incomplet
A fi atent într-un mod diferit
A nu şti
Mintea pregătită
Ce poţi vedea tu?
PARTEA a III-a: Aprofundarea
N-ai unde să mergi, n-ai nimic de făcut
A face care vine din a fi
Să acţionezi adecvat
Dacă eşti conştient de ce se întâmplă, acţionezi cum trebuie
A nu judeca e un act de inteligenţă şi blândeţe
Nu poţi fi decât tu însuţi — slavă Domnului!
Cunoaşterea încorporată
A ne bucura pentru alţii
Cea mai mare catastrofă
Conştientizarea suferinţei mele este suferinţă?
Ce înseamnă eliberarea de suferinţă?
Iadurile
Eliberarea se află în practica însăşi
Frumuseţea minţii care se cunoaşte pe sine
Cum să ai grijă de practica meditaţiei
Conservarea energiei în practica meditaţiei
O atitudine non-nocivă
Lăcomia: cascada de nemulţumiri
Aversiunea: reversul lăcomiei
Amăgirea şi capcana profeţiilor care se împlinesc singure
Acum e întotdeauna momentul potrivit
"Programa" e „tocmai aceasta"
Cum să îţi dai ţie viaţa înapoi
Propagarea mindfulness-ului în lume
PARTEA a IV-a: Pârguirea
Fundamentele atitudinale ale practicării mindfulness-ului
1. Absenţa judecăţii
2. Răbdarea
3. Mintea începătorului
4. Încrederea
5. Lipsa efortului
6. Acceptarea
7. Renunţarea
PARTEA a V-a: Exersarea
Începerea exerciţiului formal
Patru recomandări simple pentru practica formală
Mindfulness pentru mâncare
Mindfulness pentru respiraţie
Mindfulness pentru corp ca întreg
Mindfulness pentru sunete, gânduri şi emoţii
Mindfulness drept conştientizare pură
Epilog
Mulţumiri
Lecturi recomandate