Neiubirea - drumul spre iad - un suflet stapanit de intuneric - Mihaela Ion

„Neiubirea – drumul spre iad“ este o carte care s-a cerut scrisã. Nu mi-am propus niciodatã sã scriu despre acest subiect, pentru cã este un subiect greu de digerat. Dupã tragedia de la Clubul Colectiv, unde zeci de tineri, care veniserã la un concert rock, s-au stins într-un incendiu cumplit, dupã comentariile rãutãcioase care s-au fãcut la adresa tinerilor respectivi, m-am gândit sã scriu aceastã carte.

Au fost voci care au spus cã tinerii din Clubul Colectiv erau satanisti. Nu toatã muzica rock e satanistã si nu toti rockerii sunt satanisti. Vã spune cineva cã pot deveni? Dar cine nu poate? Diavolul poate însela pe oricine. Sã nu uitãm de Sfântul Ciprian, care înainte de a deveni sfânt a fost mare vrãjitor, slujitorul satanei.

Pentru cã în drumul vietii mele am cunoscut un rocker satanist, cartea se vrea a fi pe de o parte lãmuritoare, pe de altã parte un semnal de alarmã pentru pãrintii care îsi neglijeazã copiii.

Dacã Radu si Aniela vor citi aceastã carte, se vor recunoaste în descrieri si ne vom regãsi. Dacã nu, înseamnã cã drumul nostru „împreunã“ a fost acela. (Din capitolul „In loc de postfata”)

Cuprinsul lucrarii:

Copil în întuneric; Mãrturisirea; Neiubirea – drumul spre iad; În drum spre iad; „Biserica“ macabrã; „Liturghia“ neagrã; Spre Rai – drum închis; Noaptea întrebãrilor; Mesaje ascunse în spatele unor piese rock; Cosmarul „muzicii“; Nevoia de a face rãu; Decizie de groazã; Tot mai multe încercãri; Cãutãri… tristeti…; Porti închise; Zile extreme; Încercãri fãrã sfârsit, parcã; O despãrtire dureroasã; Liniste si neliniste; Atmosfera de iad; Auditie înfiorãtoare si nu numai; Localul groazei; În tot întunericul – un pic de luminã; Bucurie si tristete; O luptã cumplitã; Cu greu spre luminã; În loc de postfatã.

Din capitolul:

„Copil în întuneric”

În multele mele amintiri se gãseste si o frumoasã zi de toamnã în care am întâlnit un tânãr neobisnuit.

Se întâmpla asta cu vreo 17-18 ani în urmã. Atunci am cunoscut un rocker satanist. M-am întrebat de multe ori de ce a trebuit sã-l cunosc, si poate abia acum primesc rãspunsul.

Povestea a început în ziua aceea de toamnã, în care la magazinul cu regim de bar, pe care îl detineam, a venit el. În bar nu se consumau bãuturi alcoolice, pentru cã locatia se afla relativ aproape de un liceu din Bucuresti. În ziua în care a apãrut el, fata care vindea la bar m-a sunat foarte nervoasã.

– Vino, cã nu mã mai descurc cu un betiv. A vãrsat pe-aici, înjurã, a spart un pahar… 

Când am ajuns, „betivul“ era un copil de 17 ani. În­tr-adevãr fãcuse multã mizerie prin bar si era o gãlãgie de nedescris. I-am spus fetei sã-l lase în pace si sã nu se mai agite, pentru cã fac eu ordine unde a fãcut dezordine.

Pe el l-am scos afarã si l-am asezat pe un scaun. Abia se mai tinea pe picioare.

– Stai aici, te rog, pânã fac putinã ordine, si apoi o sã luãm un taxi si te însotesc acasã.

Dupã hainele pe care le purta mi-am dat seama cã e rocker, dar nici prin cap nu mi-a trecut cã e si satanist. Dupã ce am aranjat ce era de aranjat prin bar, am mers la el.

– Cum te cheamã? l-am întrebat.

– Radu 

– Încântatã de cunostintã. Numele meu este Mihaela.

Am fãcut comandã pentru un taxi si, dupã cum i-am promis, l-am însotit la adresa la care locuia.

Când am ajuns, pãrintii lui erau acasã.

– Iar ai bãut, mã? O sã ne bagi în pãmânt, a spus tatãl când l-a vãzut.

Vila în care locuia Radu, curtea imensã, foarte curatã si foarte aranjatã, plantele exotice spuneau totul despre situatia lor financiarã.

Radu era singur la pãrinti si fãcea parte dintr-o familie foarte bogatã.

– Nu-l mai certati, cã si asa nu se simte bine si oricum nu întelege nimic acum, i-am zis.

Cerându-mi scuze, am vrut sã plec.

Pãrintii lui Radu m-au invitat în casã. Pe chipul lor se citea o mare îngrijorare si nu numai. Erau devastati. Singurul lor copil apucase pe un drum foarte periculos. Ei încã nu stiau cât de periculos era, într-adevãr, drumul. Ei vedeau manifestarea exterioarã a lui Radu, dar nu stiau ce se petrece în sufletul lui si mai ales nu stiau unde merge si din ce grupare face parte.

Am intrat si ne-am asezat în living. Totul strãlucea, mobilierul era de cea mai buna calitate, aparatura electronicã, si ea de ultimã generatie, acvariul imens pe care îl aveau era plin de pesti colorati, plantele exotice dãdeau un aer de poveste. Radu s-a retras în camera lui, iar eu am rãmas cu pãrintii.  

– Vã rog ajutati-ne! a zis mama lui Radu, frângându-si mâinile.

– Domnisoarã, vã dãm jumãtate din avere, dacã ne salvati bãiatul, a intervenit si tatãl. E rocker, ascultã mu­zicã de-aia de înnebunim, dã din cap, urlã, apoi se taie pe mâini. Nu mai stim ce sã facem…

– Eu l-am adus acasã si atât, pentru cã l-am vãzut cã îi e rãu si cã… e un copil, dar dacã mã va cãuta, sigur voi vorbi cu el si voi face tot ce-mi stã în putere. Nu vreau nici un ban de la dumneavoastrã, dar nici nu pot sã-mi iau vreun angajament. Mã întreb totusi cu ce as putea sã-l ajut eu, dacã dumneavoastrã, ca pãrinti, nu l-ati putut ajuta, desi, dupã cum îmi dau seama, i-ati oferit totul.

– Asa este,