O scrisoare pierduta - I. L. Caragiale

Include:

„O scrisoare pierduta”;

„O noapte furtunoasa”

„Napasta”

„D-ale carnavalului”

„Conul Leonida fata cu reactiunea”

„Teatrul lui Caragiale a ramas în constiinta colectiva mai ales prin intermediul comediilor. Toate cele patru texte dramatice concretizeaza istoric o lume, astfel încat scriitorul îsi proiecteaza întreaga viziune clasica în spatiul romanesc, într-un moment în care bughezia se afla în zorii aparitiei sale.

Scriitorul se opreste la niveluri sociale diferite, de la micul înavutit al mahalalei la marea burghezie de provincie, în fond subliniind acelasi fenomen. Piesa de teatru «O noapte furtunoasa» este una dintre primele comedii ale lui Caragiale cu radacini în teatrul precursorilor.

Istoria si critica literara au observat ca elementele de substanta au patruns sub o alta forma în teatrul scriitorului. Fusesera întalnite în comediile «Chirita în provincie» sau «Chirita la Iasi», scrise de Alecsandri, unde se observa patrunderea formelor fara fond în viata sociala nationala, lupta între generatii, limbajul neologic, falsul patriotism. Toate acestea se pot întalni si în creatiile lui Caragiale, însa el se detaseaza de schemele precursorilor, surprinzand mentalitatile politice între 1870 si 1900, în care politicianismul romanesc va cunoaste diferite nuante, atitudini subiective ale celor nechemati în ascensiunea lor, falsul eroism...

Piesa «O noapte furtunoasa» este o sinteza a metamorfozelor epocii. 

Actiunea se desfasoara în Bucuresti avand în centru cateva personaje ilustrative, precum jupan Dumitrache, apropitar, poreclit Titirca Inimarea, Veta, sotia adulterina, ce are relatii cu Chiriac, Spiridon, baiatul de procopseala, Zita, sora Vetei, o tanara dezvoltata de mitocanul ei, care citeste dramele Parisului si se lasa ambetata de scrisoarea lui Rica Venturiano, studinte în drept si publicist. Observam intentiile dramaturgului, ce explica anumite comportamente umane... 

Caragiale este un artist al crearii scenelor tari în ipostaze comice, al fixarii portretelor. Critica falsului politicianism caracteristic micii burghezii o vom regasi în piesa intitulata «Conu Leonida fata cu reactiunea» publicata în 1880. Actiunea are loc într-o zona periferica a Bucurestiului...

Asadar, aceasta piesa de teatru este o comedie a vanitatii, în care eroul traieste modest, este pensionar, dar atat de încantat de sine, de ideile pe care le-a dobandit citind ziarele, încat nu-si da seama de adevarata sa conditie, devenind, cu papuci si cu scufie în cap, un adevarat tribun al poporului, al luptei împotriva reactiunii... 

În piesa de teatru intitulata «D-ale carnavalului», scriitorul antreneaza personajele într-o enorma farsa în care fiecare alearga dupa celalalt pentru ca finalmente sa se dezvaluie formele caricaturale pe care le dobandeste imitatia. Personajele sunt locuitori ai marginii de cartier, însa încearca sa imite lumea buna, modul de viata, deprinderile de comportament, sentimentele si replicile celor pe care îi considera varfurile societatii. Efectele sunt comice, caci mica populatie aflata în centrul piesei nu asimileaza modul de existenta al acelei lumi, ci copiaza efectele, formele exterioare, care nu se potrivesc cu fondul ei. 

Piesa de teatru «O scrisoare pierduta» cuprinde imaginea societatii romanesti la nivelul politicii din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Aici se înfrunta doua grupari ale partidului aflat la putere. Pe de o parte Zaharia Trahanache, Tipatescu, Zoe, Ghita Pristanda, Farfuridi, Branzovenescu, dintre cei aflati la putere, si cei din opozitie, unde se face vizibil Catavencu, directorul ziarului Ragnetul Carpatilor, dar si Agamemnon Dandanache, cel trimis de la Bucuresti de forta puterii si care reuseste sa se impuna doar pentru ca a fost trimis de la centru. Întreaga piesa exceleaza prin categoriile comicului vazut în diverse ipostaze...

Înainte de a încheia (mica) analiza a operei dramatice a lui Caragiale, se impune mentionarea aparitiei în 1890 a dramei taranesti intitulate «Napasta», care schimba aparent surprinzator tematica teatrului sau. Întreaga sa opera teatrala se naste din inspiratia unui moralist clasic, un observator lucid si ironic al viciilor, ridicolului si demagogiei. Personajele poarta cu ele stigmatul iluziei comice sau tragice. Fidelitatea în cuplu, onorabilitatea sociala, dragostea adevarata sunt aparente în lumea valorilor inversate si tocmai de aceea atat de actuale. În Napasta, Anca vrea sa razbune uciderea sotului pe care-l iubise si reuseste, dar comitand, la randul ei, o crima. Cu toate ca piesa nu a fost la fel de apreciata precum comediile, drama sa explica acelasi spirit de observatie necrutator si incomod da­torita caruia opera lui a cunoscut de-a lungul timpului contestari si aprecieri extreme, pe langa o receptare critica, obiectiva tot mai favorabila. Caragiale a ramas un scriitor greu de egalat si mult mai dificil de depasit atat în ipostaza moralistului, cat si în aceea a scriitorului realist. 

(Fragmente din lucrarea: „Istoria literaturii nationale pentru invatamantul preuniversitar” Victor Drujinin, Editura Andreas, 2010)